De ziua lui Eminescu

Câti dintre noi au mai citit Eminescu de când au terminat liceul ? Sa deschida pur si simplu o carte de poezii si sa-l citeasca de placere, fara stressul învatarii comentariilor, tezelor, bacului etc. ? Nu cred ca ma însel când spun ca foarte putini (si ma includ aici si pe mine).
Am râs azi cu Akritura de tot felul de licentiati in filosofie care au scris despre Eminescu într-un mod jalnic, dovendindu-se niste produse mediocre ale scolii românesti în care comentariile literare erau citite mai des decât operele analizate.
Dar sa nu ne mai înveninam cu gânduri de spargere a mutrelor bloggerilor care polueaza Internetul si sa ascultam frumos o melodie pe versuri de Eminescu:

Va zabalesc !

Portretul lui Dorian Gray

Am incercat sa vorbesc cu Anutza si cu prietenul meu despre Portretul lui Dorian Gray si niciunul nu vrea sa ma asculte pentru ca vrea sa citeasca cartea la un moment dat.
Asa ca prietenul meu blogul ma va ajuta sa ma descarc. Nu vreau sa spun multe, decât ca mi-a placut super mult si ca v-o recomand. Este vorba despre un tânar caruia un pictor genial ii face portretul si care isi doreste intr-un moment de reverie ca el sa ramâna mereu tânar si portretul sa imbatrâneasca in locul lui. Influentat de un anumit Lord Henry, care credea ca singurele lucruri pe care omul trebuie sa le urmareasca in viata sunt frumusetea si satisfacerea simturilor, tânarul Dorian se deda un vieti vicioase, droguri, sex si rock'n'rol à la 19ème siècle. Dupa ce prima lui iubita se sinucide din dragoste si dezamagire, el observa in treacat ca pe buzele omului din tablou a aparut o grimasa de rautate.
De teama ca dorinta sa aparent irealizabila a devenit realitate, Dorian ascunde tabloul intr-o mansarda nelocuita si isi continua viata promiscua, aducandu-si multi prieteni in pragul sinuciderii si al dizgratiei societatii.
Cu timpul, omul din tablou a devenit batrân si urât, schimonosit de experientele degradante pe care intruchiparea sa reala le traia.
Intr-o seara, Dorian, ramas la fel de tânar si chipes, chiar si dupa 20 de ani, primeste vizita pictorului care-l pictase ca pe un ideal de frumusete si inocenta. Acesta se mira ca Dorian a ramas neschimbat, in ciuda zvonurilor despre viata depravata pe care o ducea. Dorian, intr-un acces de furie, il duce in mansarda ca sa-i arate adevaratul lui suflet, tabloul imbatranit si urâtit, si il acuza pe pictor ca el se face vinovat de faptul ca el a cazut victima propriei frumuseti neschimbate. Ia un cutit de pe masa si il injunghie. Mâinile omului din tablou erau acum mânjite si de sânge.
Aceasta ultima fapta josnica ii aduce lui Dorian multe remuscari de constiinta si il determina sa-si schimbe comportamentul, sa devina un om bun, sa-si spele pacatele din trecut. Urându-se pe sine, Dorian infige acelasi cutit cu care isi ucisese prietenul in pieptul omului imbatrânit din tablou.
Mai târziu, servitorii lui gasesc in mansarda un cadavru batrân si plin de sânge pe care l-au putut recunoaste doar dupa inelele de pe mâna. Acesta era intins in fata tabloului unui om tânar, frumos si inocent.
Uf, ce bine sa m-am racorit. Nu-i asa ca-i frumoasa povestea ? Acum ca stiti cum s-a terminat, doar cei dintre voi care sunt oameni "de litere" vor citi cartea pentru a descoperi stilul extraordinar al lui Oscar Wilde, pasajele descriptive impresionante, opiniile despre societatea si arta sfârsitului secolului 19.

80 - 20

Nu ma mai întreaba nimeni de ce nu mai scriu pe blog :( S-a dezobisnuit lumea sa mai intre pe blogul meu, iar eu sunt total blocata emotional si intelectual. Uneori idealismul meu imi arata partea lui naspa: dezamagirea. Sunt dezamagita de mine, sunt mediocra, nu pot sa schimb lumea si regulile universului. Ma enerveaza ordinea aleatorie a evenimentelor. Nu pot sa accept ca totul se întâmpla cu un motiv atunci cand aud ca mor copii de foame, ca mor oameni valorosi în accidente stupide etc. Eu ce pot sa fac ? AM eu câteva zeci de miliarde ca sa le donez în Africa ? Îi cunosc eu pe sefii de stat care investesc bani în razboaie ? Pot eu opri defrisarea padurilor pamântului ? NU ! Tot ce pot eu sa fac este sa fiu buna cu oamenii din jurul meu, sa ajut pe cine pot si sa ma chinui sa-mi îndeplinesc visul de a-mi face un club profitabil ca sa ajut copiii saraci (dar pâna atunci mai este). Dar asta nu e de-ajuns. E doar o picatura într-un ocean, nu schimba nimic si eu mor de ciuda.
Am bagat de seama ca regula lui Pareto se aplica la absolut orice din lumea asta:
 - 80% din oameni fac doar 20% din lucrurile frumoase care se întampla, iar 20% din oameni cauzeaza 80% din raul de pe pamânt.
- 80% din oameni detin 20% din bunuri, bani etc, iar restul de 20% detin 80% din bogatiile de pe pamânt.
- la o scara mai mica, 80% din mâncarea sanatoasa pe care o consum (legume, fructe, carne pe gratar) are un foarte mic efect benefic asupra mea, pe cand restul de 20% (dulciuri, pâine, alcool) ma face cât usa de mare.
- cu 80% din oamenii pe care ii cunosc vorbesc o data, de doua ori pe an si cu restul de 20% vorbesc în fiecare saptamâna.
- 80% din banii mei se duc pe chestii care-mi aduc minima satisfactie (chirie, lumina, asigurare auto, datorii diverse, mâncare) si doar 20% cheltuiesc pe lucruri care ma bucura enorm (carti, iesiri în diverse locuri, cadouri pentru cei dragi).
- din toata informatia la care sunt expusa, 80% este este inutila si fara impact, iar restul de 20% conteaza cu adevarat.
- Michael Jackson ramâne in memoria colectiva prin 20% din ce a facut sau ce i s-a intâmplat fara voia sa, lucruri senzationale superficiale (operatii estetice, procese de pedofilie, câteva videoclipuri bune, câteva cântece memorabile, câteva acte de caritate, Neverland) în timp ce 80% din eforturile sale, actiuni in care si-a pus tot sufletul, sunt date uitarii (sute de milioane de dolari donate pentru atâtea cauze nobile, sute de cântece minunate pentru care nu a facut videoclipuri)
Exemplele sunt multe, regula de 20% care influenteaza 80% si 80% care influenteaza 20% se aplica pretutindeni. Cred ca inclusiv vorba din popor "degeaba-i dai tiganului de luni pana sambata, daca nu-i dai si duminica" se refera tot la principiul lui Pareto: omul te dusmaneste pentru un lucru mic si da uitarii toata prietenia pe care i-ai aratat-o...
Eh...de mult parca n-am mai aberat asa de mult...subiectul ramâne deschis...astept comentariile voastre, daca imi mai citeste cineva blogul :)
Va zabalesc !